Equans, companie parte a grupului francez Bouygues, își deschide hub-ul IT din România în București și vrea să construiască local o echipă de peste 150 de specialiști IT. Centrul va avea rol în operațiunile globale de tehnologie ale grupului, cu servicii în securitate cibernetică, analiză de date, ERP și inteligență artificială.
Hub-ul IT Equans România funcționează din martie 2026 în One Cotroceni Park, unde compania a închiriat un spațiu de birouri de 1.600 mp, potrivit unui comunicat transmis de One United Properties. Cushman & Wakefield Echinox a oferit consultanță Equans în tranzacția de închiriere.
Equans recrutează în România pentru mai multe roluri-cheie, printre care analiști și ingineri IAM și PAM, arhitecți de securitate cibernetică, analiști de date, dezvoltatori Salesforce, analiști seniori ERP, responsabili cu securitatea informațiilor ERP și analiști de vulnerabilități.
Compania spune că aceste roluri sunt necesare pentru accelerarea transformării digitale a grupului și pentru consolidarea nivelului de securitate prin inovare și excelență operațională.
Acest articol a fost preluat de pe wall-street.ro. Poți citi continuarea în integralitate aici.