Producătorul internațional de înghețată The Magnum Ice Cream Company, care deține fabrica Betty Ice din Suceava, urmează să deschidă un centru de servicii pentru 200 de angajați în clădirea de birouri Globalworth Square, din nordul Bucureștiului, potrivit surselor Profit.ro.
The Magnum Ice Cream Company, fosta divizie de înghețată a Unilever, recent desprinsă de grup, a semnat cu dezvoltatorul imobiliar Globalworth un contract de închiriere pe o suprafață de circa 2.000 de metri pătrați în clădirea Globalworth Square.
Noul centru de servicii al Magnum va ocupa un etaj din clădire și va avea amenajate aproximativ 200 de stații de lucru. Producătorul de înghețată urmează să preia spațiul în zilele următoare, potrivit surselor Profit.ro. Sediul central al Unilever în România este în clădirea AFI Lakeview, aflată peste drum de noul centru de servicii al Magnum.
The Magnum Ice Cream Company gestionează în România și fabrica de înghețată Betty Ice din Suceava pentru care lucrează în jur de 300 de angajați. Operațiunile Magnum în România și Moldova sunt conduse, din iulie 2025, de Irina Urechean, care a lucrat timp de 15 ani pentru Unilever. The Magnum Ice Cream Company s-a divizat de Unilever la finalul anului trecut, când s-a și listat pe bursa de la Amsterdam la o valoare de piață de 7,8 miliarde de euro. Unilever și-a păstrat o participație minoritară de sub 20% în noua companie, pe care o va vinde cu timpul pentru a sprijini costurile cu divizarea. The Magnum Ice Cream este cea mai mare companie din industria înghețatei, cu o cotă de circa 21% pe piața globală de profil.
Acest articol a fost preluat de pe profit.ro. Poți citi continuarea în integralitate aici.